Stiluri de atasament
Stil de atasament insecurizant evitant
Este format in familiile in care parintii nu sunt preocupati de ingrijirea copilului. Strategia obisnuita de parentaj este aceea de a respinge nevoile copilului si de a-i redirectiona atentia catre rezultatele actiunilor lui sau regulile impuse in familie. Nevoile sunt percepute ca fiind tabu si este impusa cu forta evitarea lor. Copilul invata repede ca exprimarea libera ii va aduce consecinte negative nedorite, carora oricum nu stie sa le faca fata emotional. Copilul este obligat deci sa se descurce singur cu lumea lui interna, careia deseori ii aplica acelasi tratament ca cel pe care il primeste din exterior.
Un copil cu un atasament evitant evita figura de atasament atunci cand aceasta se intoarce in urma unei parasiri percepute de catre acesta. Nu este cautat contactul, dar nici nu este evitat in mod neaparat. Sunt cazuri in care copilul respinge figura de atasament atunci cand aceasta incearca sa reia contactul.
In viata de adult, acest tip de atasament se manifesta prin lucruri similare. Cel mai pregnant atasamentul se vede in relatia de cuplu, aceasta fiind cel mai intim tip de relatie dupa cea cu parintii. Poate evita intimitatea, se retrage atunci cand lucrurile nu merg bine, evita discutiile pentru o perioada mai lunga de timp, nu cauta contactul decat in masuri mici si nu poate stabili o conexiune profunda si cu adevarat intima dand senzatia ca oricand este gata sa plece. Prefera sa petreaca mult timp pe cont propriu (independenta) si nu are incredere suficienta in oameni pentru a se atasa complet, drept pentru care mereu exista sentimentul de “spatiu” intre el si partenerul de cuplu. Sunt mai preocupati de independenta si de mentinerea ei, adica de evitarea cu orice pret a vreunei forme de dependenta de o alta persoana, pentru ca au invatat ca apropierea/intimitatea raneste. Daca partenerul de relatie forteaza apropierea, persoana de atasament evitant va respinge incercarile sau se va retrage din relatie
Stil de atasament insecurizant anxios
Se formeaza in relatiile cu parinti inconstanti, centrati mai degraba pe propriile lor nevoi si pe impunerea regulilor si a autoritatii, decât pe nevoile copilului. Parintii sunt mai preocupati de evitarea si rezolvarea problemelor si de impunerea unor solutii, decât de sanatatea si integritatea psihica a copilului. Acorda atentie mai mare comportamentelor copilului si rezultatelor obtinute de el decât emotiilor care le-au generat. O parte dintre nevoi sunt fie negate, fie respinse, asa ca nu transmit un model de gestionare a lor in ciuda insistentelor normale si firesti ale copilului, care invata si el sa le ignore si sa le respinga, deci sa se sacrifice sau sa se abandoneze pe sine. Copilul sufera atunci cand percepe un act pe care il considera o parasire, un abandon si incearca sa restabileasca un contact, insa nu reuseste. Atunci cand figura de atasament incearca sa restabileasca legatura, apar semne de evitare, de protest, insa acesta poate protesta si cand este luat in brate, dar si daca este lasat jos, lucrurile fiind ambivalente.
In viata de adult acest lucru se manifesta prin dependenta de partenerul de cuplu, prin stari de anxietate atunci cand partenerul este plecat, lipsa de incredere ca un partener va ramane.
Sunt permanent in garda, constant preocupati de posibilele pericole din relatii, asa ca vor avea tendinta incontrolabila de a-i controla pe cei din jur pentru a intretine iluzia ca este in siguranta, care le da o liniste temporara. De aceea sunt perceputi ca fiind posesivi sau gelosi. Le este greu sa fie relaxati si sa aiba incredere in ceilalti oameni, in timp ce tânjesc dupa intimitate si apropiere. Si când o au, se tem ca o vor pierde usor. Sunt centrati pe partenerii din relatie si pe cum sa ii faca fericiti si multumiti, cu orice pret, mai ales cu sacrificiu de sine. Din aceasta cauza le va fi greu sa comunice deschis despre dorintele, preferintele si nevoile lor. Cea mai mare provocare pentru ei este sa fie tinuti la distanta fizica si/sau emotionala si au mare nevoie de stabilitate si consistenta in relatii. Pentru ca se sacrifica si se abandoneaza des, simt ca nu se pot baza pe ei si nu se pot pozitiona pozitiv fata de ei (stima de sine scazuta)
Stilul anxios (anxios-ambivalent) este specific subiectilor care se simt confortabil atunci când sunt dependenti de ceilalti, sunt increzatori in disponibilitatea celorlalti, dar sunt si foarte ingrijorati de posibilitatea de a fi abandonati sau de a nu fi iubiti,. Ei cauta atentia in mod exagerat, fiind si foarte tensionati, impulsivi, usor frustrati, pasivi si neajutorati.
Stil de atasament securizant
Aici se incadreaza aceia care se apropie cu usurinta de alti oameni, care se simt confortabil in situatiile in care depind de cineva, precum si in cele in care altcineva depinde de ei.
Totodata, nu se tem de singuratate si nu sunt panicati de eventualitatea unor respingeri. Intre trasaturile de baza ale acestor persoane regasim, in primul rand, inteligenta emotionala.
Sunt persoane capabile sa isi exprime corect emotiile si sa isi structureze sentimentele constructiv. Ele sunt capabile de intimitate profunda si sanatoasa, asa cum, in egala masura, pot trasa limite corespunzatoare si potrivite atunci cand este cazul.
Au o viziune pozitiva asupra relatiilor si interactiunilor cu ceilalti fiind deopotriva capabili sa fie singuri. Atunci cand apar diferente de opinie, o persoana cu un stil de atasament securizant va sti sa discute problema fara a simti nevoia sa isi atace interlocutorul.
Stilul de atasament insecurizant – dezorganizat
Este consecinta fireasca a unui mediu abuziv, in care copilului i se impun decizii, situatii si comportamente vatamatoare si i se ofera foarte putina ingrijire (eventual, minime nevoi fizice) sau deloc. Pentru ca mediul produce multa teroare prin abuz si neglijenta sau, in forma lor cea mai grava, violenta, cel mai frecvent raspuns al copilului este groaza, careia ii face fata in singurul mod posibil, splitarea/fragmentarea sistemului psihic. Vom observa apoi diferite moduri de functionare, dependente de insemnatatea interna a factorilor de mediu, fara control si, uneori, fara constientizare din partea individului, si fara posibilitati de autoreglaj. Adica, vom observa si la copii si la adulti, un raspuns disproportionat la actiunea factorilor din mediu, iar individul nu are nicio strategie de gestionare a lor si a propriei persoane. Atât copiii, cât si adultii sunt puternic marcati de depresie si anxietate, o relatie ambivalenta cu trairile interne, pe care le simt la cote maxime, fara control asupra propriei persoane si asupra propriei vieti. In diferite situatii si in diferite etape de dezvoltare, atasamentul organizat se va manifesta ca o combinatie a celui anxios/preocupat si a celui evitant.
Read More
